Postul de zahar

Postul de zahăr, pretext de plăceri nevinovate

Posturile  sunt diete de detoxifiere în termeni profani și moderni, dar în termeni sacri, ele sunt ritualuri religioase cu funcții misterioase și încărcate de sensuri și scopuri.  Așa cum nici darul nu-i doar un gest de curtoazie, ați citit în articolul precedent, darul rupe o fîșie din sufletul celui care îl oferă și-l încarcă pe cel care-l primește cu o responsabilitate mistică, pe pragul periculos dintre viață și moarte.

La protestanți, lutherani sau calviniști postul religios nu este obligatoriu, nici colectiv. Este un act de decizie personală. Individul este liber și stăpîn asupra trupului său.

La budiști, postul este acceptat ca un mod de desprindere de material, de legăturile energetice și spirituale pe care hrana le leagă cu trupul și mintea ta, postul îți dă claritate, ușurință fizică, stare de bine și capacitate sporită de meditație.

La musulmani, postul este colectiv și obligatoriu,  un refuz complet al plăcerilor, mîncare, băutură, amor.

Creștinii postesc 40 de zile, după cîte zile a postit Iisus în deșert.

La iudei, postul este fascinant de complex: este recunoștință,  penitență (postul  se însoțește cu reducerea tuturor condițiilor de comfort fizic), umilință, răscumpărare, rugăminte, pregătire spirituală pentru întîlnirea cu zeitățile, un mod de a-ți induce halucinațiile/viziunile (Moise a postit 40 de zile ca să fie apt să-l poată vedea și auzi pe  Dumnezeu).

Postul ca un ritual mecanic nu are valoare, el trebuie să-ți înmoiae sufletul și spiritul, să-ți subjuge orgoliul și viciile. El nu te costă doar voința de a-l ține, puterea de a rezista tentațiilor, el te costă renunțarea la sinele conștient. În această ultimă interpretare, postul îmi pare o tehnică de a accesa inconștientul colectiv definit de Jung.

Eu vă propun un altfel de post, postul de zahăr, fără însă să vă refuzați micile plăceri, voluptăți și glucoza necesară creierului. Noi, modernii ținem post în timp ce muncim, nu medităm, nu facem rugăciuni cîtu-i ziua de lungă, corpul nu se relazeaxă, ci produce ca un furnal veșnic pufăind, hormonii de stress.

Veți vedea cît de importantă e glucoza și calitatea alimentelor prin care ne-o procurăm.

……………………………………………………………………………………………………..

Am descoperit de mult o idee care m-a fascinat: un cronicar medieval a costatat că, de cînd soldații armatei otomane aveau la discreție, în buzunărel, un bulgăraș de zahăr candel pentru răsfăț asociat cu bunăstarea, voința și caracterul impetuos, invincibil al temutei armate otomane s-a diminuat.

Studiile recente confirmă faptul că multe din atributele personalității noastre sunt puternic condiționate la nivel biologic:
voința, capacitatea de a rezista tentațiilor, capacitatea de a lua decizii corecte (logice, benefice, funcționale), nu sunt doar forțe care vin din educație, cultură, dezvoltare personală sau moștenire genetică.

Voința și toate celelalte, ca și fericirea, sunt și funcții biologice.

Un nivel optim de glucoză în sînge este secretul armoniei multor procese biologice și stări psihologice. Prea mare, înseamnă că sîngele devine un sirop gros care sufocă în timp organele moi, în timp ce pancreasul nu mai reușește să producă suficientă insulină care reglează glicemia.
Căderea nivelului de glucoză duce și el, ca deficitul de magneziu, la manifestări excentrice de personalitate.

Cînd scade glucoza, care este o formă condensată de energie, suferă creierul, marele consumator de dulce. Amigdala își diminuează funcțiile de autocontrol, crește nivelul hormonului de stress, se activează puternic centrii supraviețuirii și apar tot felul de vulnerabilități: irascibilitatea, incapacitatea de autocotrol, rezistența mică la tentații,  slăbirea capacității de decizie, diminuarea voinței.

Alt studiu ne spune că, omul modern opune zilnic rezistență, timp de 3-4 ore, tentațiilor și dorințelor: poftei de ceva bun (dulce sau sărat), dorinței de a juca un joculeț, de a asculta un videoclip, de a conversa cu prietenii, de a citi știri, de a fuma, de a-i spune cuiva ceva direct în față, de a înjura, de a-și stăpîni lacrimi sau emoții, toate acestea în timp ce este la muncă, la birou.

Această rezistență consumă energie, adică glucoză, fură creierului acea glucoză necesară în procesele de gîndire, memorare, analiză, sinteză, luare a deciziilor, producția homonilor și managementul funcțiilor vitale.

La sfîrșit de zi, devenim epuizați fără să simțim că am realizat mare lucru, dar epuizați de rezistența opusă tentațiilor, devenim frustrați și căutăm compensări pentru efortul de peste zi.

Nu e prea eficient, așa-i?

Avem nevoie de glucoză, dar ca adulți suntem responsabili de calitatea alimentelor din care o procurăm. Nu pare că o prăjiturică, o ciocolățică sau o bombonică ar face rău, dar consumi doar una? La cît timp? În realitate, zahărul, poluarea și condițiile de viață produc stress biologic care dereglează perpetuu buna funcționare a organismului.

Ai la îndemînă aici un  magazin plin de produse fără zahăr alb industrial, cel mai pervers drog acceptat în nomenclatorul de alimente.

Dar îți ofer în plus cîteva argumente în favoarea ciocolatei negre crude:

1. Este îndulcită cu nectar de agave sau cocos, care au indici glicemici mai mici (35-42) și sunt bogate în vitamine și minerale.

2. Boabele de cacao crudă, neprăjite, își păstrează vii principiile bogate nutritive și psiho-stimulatoare:

antioxidanți, care frînează și combat zilnic stressul biologic, îmbătrînire și îmbolnăvirea

minerale care protejează inima, creierul, oasele, părul

hormonii fericirii și ai motivației, ai chefului de acțiune și luptă

3. Îți spun cu toată încrederea că, în timp, consumul de ciocolată neagră și gustul amărui diminuează pofta nesăbuită de dulce.

Nesăbuința nu-i grozavă prea mult timp, nici în amor!

Cu ciocolată,

Gianina

 

 

 

dragostea-in-vremea-holerei

Magneziul cu înțeles, partea I. Fericirea fără iubire la Marquez

E de necrezut cum poţi fi fericit ani la rînd, în ciuda atîtor scandaluri şi aiureli, fără să ştii, fir‑ar să fie, dacă asta e dragoste sau nu”, spune Fermina la 72 de ani, abandonîndu-se cu luciditate unei iubiri romantice întîrziate.

Este o frază atît de răcoritoare într-un roman al dragostei veșnice, înflăcărate, umile, siropoase, tăcute, răbdătoare, încăpățînate, caraghioase, neîndurător romantice. (Dragostea în vremea holerei)

Fericirea este posibilă fără dragoste?
Gabriel Garcia Marquez o demonstrează duios cînd însuși îndrăgostitul irecuperabil, cel care mănîncă trandafiri în febra iubirii și nu poate compune un document comercial fără să pară o scrisoare de amor, descoperă că fericirea este posibilă în chiar absența iubirii,  ori cînd acesta învață să iubească mai multe femei fără să înceteze a fi îndrăgostit de prima, ori cînd înțelege că iubirea lui este un tigru flămînd, splendid cînd vînează, dar imposibil de îndurat îndelung, că iubirea este un fluid care trebuie întotdeauna vărsat într-un recipient.

Fericirea aceasta însă nu ne eliberează de nevoia de iubire, dar este o șansă înțeleaptă pentru cei cărora iubirea romantică le fuge zglobiu din viață.

More

ciocolata-invechita

Capriciile ciocolatei. De ce albește frumoasa arămie?

Cînd ciocolata neagră s-a albit, întocmai ca o femeie singură, are nevoie de mai multă tandrețe și căldură, literalmente, nu de ignorare ori dispreț.

Găsesc o frumusețe nostalgică în ciocolata albită,  simt o iubire duioasă ca în fața clădirilor vechi neîngrijite, cu fațade jumulite și ferestre triste, în care caut mereu splendoarea de altădată, imaginîndu-mi locuitorii cu poveștile, orgoliile, secretele lor.

Ea albește cînd îmbătrînește, firesc. Este momentul cînd se apropie de termenul de expirare de pe ambalaj. Deși ciocolata neagră nu moare niciodată, nu se strică, nu devine toxică, ca orice produs comercial, trebuie să poarte un termen de valabilitate. Acest termen marchează albirea, vîrsta la care s-a instalat o deshidratare acută.

Să vă descifrez deshidratarea: ea modifică legăturile afective dintre molecule. Pe de o parte, se modifică structura untului de cacao, care-și pierde elasticitatea și vigoarea masculină,  atît de voluptuos untos odată, el se chircește acum spre autoconservare: ciocolata nu se micșorează ca o caisă deshidratată, ci își păstrează volumul, poate pierde insesizabil cîteva grame, dar dorurile lui și tot entuziasmul masculin se închid, se retrag, încetează să se mai exprime.

unt-cacao-la-suprafata

Pe de altă parte, pudra de cacao, frumoasa arămie care poartă-n fiecare particulă o bogăție excentrică de substanțe și formule de magie cosmică, splendidă Șeherezadă cu 300 de ingrediente ca 300 de  povești, își stinge focul pătimaș, vrăjile ei amuțesc și se abandonează cîtorva molecule rebele de unt, care refuză să accepte tăcerea, uitarea, singurătatea, ridicîndu-se la suprafață fie pentru a cerceta universul, fie pentru a proteja pudra de alte intemperii.

Aromele ei subtile, notele fragede și fragile, șoaptele seducătoare și culoarea arămie fără de care o ciocolată nu-i ciocolată, nu dispar, ele au devenit doar un spirit captiv într-o lampă fermecată care așteaptă să-și găsească eliberatorul.

O astfel de ciocolată albită de timp reînvie cu iubire. Iubirea în regimul de existență al ciocolatei înseamnă, hmm, ca și în regimul de existență al femeii, căldură și pricepere umană. Cu căldură blîndă învăluitoare, nu cu foc năvalnic o topești pentru a-i reda strălucirea și a-i ridica din adîncuri norul de arome și gusturi. Ți-am pregătit la finalul textului o rețetă atît de simplă de restaurare a ciocolatei, ca să te convingi de splendoarea tăcută și nemuritoare a ciocolatei negre.

virstele-ciocolatei
Dar mai trebuie știut că ciocolata neagră este o făptură capricioasă și sensibilă, oricît de pătimașă cu procentele ei de cacao ar fi, fie ele 65%, 70%, 80%, 90% sau 100%, ea poate albi în plină tinerețe.Ciocolata nu iubește frigul, ea nu se păstrează în frig, nici nu se consumă cu răceală. La o variație de temperatură ambientală de maximum 10 gr, ciocolata albește, untul se revoltă și se ridică cercetător și mustrător la suprafață. Nu trebuie să condamnați o astfel de ciocolată cu spirit critic și cu dzamăgire, ea este încă plină de sucul tinereții, salvați-o cu căldura obrajilor încălziți de ceai , scufundați-o cîteva secunde în ceașca de cafea și lăsați-o apoi să-și dezăluie farmecele în palatul gusturilor, nu o mestecați, dați-i timp să danseze cu papilele, cu mușchiul viguros al limbii, cu mătasea obrajilor, cu cerul gurii înstelat.

Iată propunerea mea, o rețetă simplă, dar copleșitor de savuroasă.

Am testat-o, pentru că am vrut o experiență excepțională, felul în care se combină aromele ingredientelor este esențial pentru orice experiență culinară.

Eu am amuțit de plăcere și nu știu de fapt cine pe cine a devorat. Aveam impresia că feliile de măr mă împing cu sălbăticie în catifeaua ciocolatei ca să se bucure chiar ele, între dinții mei, zdrobindu-se de plăcere. Cred că plăcerea mea a fost doar un efect secundar al plăcerii feliilor de măr. Am înțeles că mărul nu cunoscuse păcatul înainte de a se fi abandonat ciocolatei topite.

Pentru 1 persoană ai nevoie de 1 măr ionatan roșu crud și jumătate de tabletă Menakao.

Experiența este mai voluptuoasă și mai răvășitoare senzațiile daca așezi cubulețele de ciocolată pe un platou din sticlă sau porțelan.
Încinge bine cuptorul  și închide-l, nu ai nevoie de flacără pentru a topi ciocolata, riști să o arzi. Ai nevoie doar de o masă blîndă de aer cald.

Așează platoul pe grătar, aerul cald îl va învălui din toate părțile. Lasă doar 5 minute, cînd scoți platoul ar trebui ca ciocolata să fie 80% topită, omogenizează masa de ciocolată cu o linguriță și întinde pe tot platoul pentru un efect mai dramatic. Tăvălește feliile de măr crud (nu băga și mărul în cuptor împreună cu ciocolata) în pateul de ciocolată și topește-te de plăcere.

 Cu ciocolată,

Gianina

 

ce-mirodenii-preferi

Bărbații ar trebui să întrebe la prima întîlnire

“Spune-mi ce mirodenii iubești, ca să știu cum mă vei iubi!” Asta ar trebui să întrebe bărbații la prima întîlnire, dacă vor un  preview real al unei potențiale relații. Reciproca este valabilă, femeile ar trebui să afle repejor ce scală a gusturilor și mirodeniilor au bărbații, preferabil înainte de a se îndrăgosti. Prima întîlnire ar trebui să fie nu la cafea, unde fiecare își controlează cît de bine poate aparențele, ci la un prînz sau o cină. Ritualul mesei este mai complex și vă va dezvălui rapid mai multe despre partener.

Luați îndemnul meu în glumă, este cel puțin o idee nostimă, dar testați-o, măcar pentru amuzament.

Cu ghimbir si scortisoara

More

De ce ţi-e frică de amărui?

De ce ţi-e frică de amărui?

În vieţile unora dintre noi, amărui se aşează cu naturaleţe, după un număr de ani sau experienţe. Celor care încă se luptă cu frica de amărui, le spun că acesta, ca şi iubirea, prietenia, îngrijirea pisicii, scrierea unui referat ori dansul, se învaţă. Ca în scena vulpii cu Micul Prinţ, prin amuşinare, prin apropiere trepată, prin ritual, cunoaştere şi repetare, cu tot cu frica în sîn.

Şi se dovedeşte mai jos că amărui poate fi gustul unor praguri şi porţi cu totul şi cu totul frumoase.  More

Gustul amărui slăbeşte, purifică, vindecă!

Amărui este benefic, amărui este necesar în dieta adulţilor, amărui este gustos! 

Gustul amărui slăbeşte, elimină secreţiile în exces, detoxifică şi purifică ţesuturile, calmează poftele nesăbuite, scade febra, este antibacterian, absolut necesar în dieta adulţilor, spre deosebire de nevoile copiilor aflaţi în creştere, este gustul pe care îl înveţi aşa cum înveţi să iubeşti, să fii perseverent, să nu te laşi doborît, este un exerciţiu de voinţă şi maturitate. În fapt, nici nu este prea greu să iubeşti amărui, mai ales după ce guşti fabuloasa ciocolată crudă.

Iată cum şi de ce:

1. Am ieşit de mult de sub regimul incertitudinii şi al învăţării prin tatonare şi încercări, nu mai riscam să ne otrăvim cu plante şi alimente amare.  Trebuie să ne eliberăm de ideea fixă că amărui nu este gustos.  Preferinţele papilelor se educă şi ca adulţi suntem responsabili de gusturile noastre deoarece abia dincolo de plăcerea senzorială începe adevărata aventură: gusturile ne transformă la nivel bio-molecular, energetic şi psihic.

Mai multe civilizaţii au învăţat faptul că gustul amărui este benefic şi necesar. Olmecii au avut curaj acum 3000 de ani să întemeieze o cultură culinară bazată pe boabele de cacao extrem de amare, acide şi astringente. Cum au ştiut ei că nişte seminţe urîte şi extrem de amare ascund atîtea beneficii? Am scris un articol avînd o ipoteză imposibil de demonstrat: au imitat jaguarul care ronţăia boabele de cacao sălbatice prin pădurile ecuadoriene.

Vracii din toate culturile şi civilizaţiile folosesc plante verzi şi amărui pentru vindecare. (clorofila, fitonutrienţii şi aminoacizii din acestea au proprietăţi de vindecare, detoxifiere, purificare, regenerare).

More

Eşti o damă de dulce?

Articolul de astăzi este adresat celor care îşi acceptă apetitul pentru dulce, asumîndu-şi-l ca pe un viciu care le împodobeşte personalitatea.

Astăzi eu sunt o „damă de ciocolata neagră, fructe de pădure şi vanilie”. Dar iubesc cu devoţiune restul fructelor şi toate nucile pămîntului, ceaiurile, condimentele şi uleiurile virgine. Dulcele este un gust de echipă, strecurat printre celelalte. A fost însă o vreme cînd eram simplu şi iremediabil o „damă de dulce”, iar dulcele era stapînul tuturor gusturilor mele.

More