Curajul de a fi vulnerabilă

Vulnerabilitatea, secretul meu moale şi umed pe care ţi-l dezvălui de la bun început, ca gaj al bunelor mele intenţii, al sincerităţii mele, ca expresie a umanităţii mele imperfecte, este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care ţi le pot face, înainte ca iubirea să vibreze în mine ca un cîntec in catedrală. Gestul are o sacralitate pe care puţini au puterea sa îl accepte.

Oferindu-mi adevărul secret al mecanismelor mele emoţionale, ca pe un dar confesional, unei persoane noi din viata mea, obţin rapid o evaluare a potenţialului relaţiei, a personalităţii sale, a locului său pe portativ.  More

“Să îţi omori bogăţia” nu are logică, dar are sens

Distrugerea demonstrativă a bunurilor era o luptă cu caracter sportiv de putere şi performanţă, o olimpiadă în care cîştigătorul nu primea trofee ci onoare. Nu se premiau abilităţile de acumulare, ci disponibilitatea de a te elibera de posesiuni.

Practic, peste iarnă, triburile chefuiesc, tranzacţionează femei (va trebui lămurit şi aspectul acesta de neînţeles şi inacceptabil astăzi), funcţii şi bunuri cu dobîndă (îţi dăruiesc această pătură sacră pentru ca tu să îmi înapoiezi două anul viitor), îşi distrug ostentativ, la propriu, avuţiile (le consumă, le dăruiesc, le ard, le rup, le înneacă).

Cel care are mai mult de distrus şi „omorît” se încarcă cu atît mai multă onoare şi prestigiu social cu cît cel învins este mai umilit. Învinsul nu-şi pierde doar onoarea şi prestigiul, dar chiar poziţia socială, şi în cel mai rău caz, însăşi libertatea. Blazonul, simbolul tribal încărcat cu onoarea strămoşilor şi al membrilor clanului, se păstrează sau se pierde.

Citeşte continuarea aici

Legături sentimentale viscerale

Mai crede cineva că ne putem bucura fără griji de „plăcerile gustului”, fără să dăm socoteală în stînga, în dreapta şi deasupra noastră?

Mai crede cineva că  “gustul nu se discută”, că preferinţele noastre culinare sunt alegeri libere, că ele nu ascund mecanisme incontrolabile ale emoţiilor primare (iubire, ura, teamă, tristeţe), ori şabloanele caracterului şi ale personalităţii? Credeţi că ceea ceea ce vă place să mîncaţi vă priveşte doar pe voi şi nu are legătură cu cei din jurul vostru, cu societatea, cultura, cutumele, economia? Că plăcerile gustului sunt cu totul în afara acţiunii cuţitelor moralei?

Dimpotrivă. More

Cînd începe singurătatea

Poate este o nalucă a mea, poate este cercul vicios al absurdului, poate sunt eu caraghioasă.

Poate aşa este:

în primele minute ale întîlnirii cu tine, un om nou în calea mea, încep să mă redimensionez pînă la nivelul la care discuţia, obiectivele, interesele comune se pot împlini fără ca tu să mă respingi.

Eu ajung colorată şi naivă, generoasă şi exuberantă, aduc cufărul plin de idei şi afecţiune, chiar pun în el speranţe pantagruelice. Poate că tu porţi un pince-nez prin care nu mă poţi percepe decît bucată cu bucată,  cusături şi unghiuri , fără să înţelegi mare lucru din obiectul viu pe care îl priveşti. Fiinţa mea nu te inspiră poate, nu ţi se întîmplă cum mie, atunci cînd întîlnesc oameni mai mari decît mine, mi se întîmplă: graniţele corpului mi se şterg, ies din mine şi zbor către ei, fluture şi vultur mă prefac, mă intimidez şi apoi îndrăznesc, năpîrlesc şi cresc de o mie de ori, hrănindu-mă din mecanica lor cuantică, ale oamenilor acestora noi şi mari tare de tot.

Dar cu tine mi se întîmplă altcumva: văd în privirile tale şi în jocul subtil al culorilor care-ţi pictează chipul, în cibernetica muşchilor faciali, în coada ochilor tăi, în vibrato sprîncenelor tale, că-ţi sunt indigestă. Îţi simt emoţiile care te inundă, aud clopotele care-ţi plesnesc încrederea, văd cum cerceii tăi intră în competiţie cu cerceii mei.

Şi atunci, de dragul faptelor pe care trebuie să le împlinim împreună, mă micşorez. Renunţ la unele idei, îmi înghit unele cuvinte, îmi topesc bucăţile crocante, mă liniştesc. Aşa începe singurătatea.

Cu ciocolată,

Gianina

Împodobeşte-mă, iubite, pînă zbor

În fiecare zi încerc să mă eliberez şi în fiecare zi îmi înfăşor gleznele în sfoara amăruie care mă leagă de tine. Eliberarea este ca şi zborul, la început o voinţă captivă în neputinţă, apoi un instict care mă împinge în gol, apoi repetare obsesivă pînă la epuizare. Deprins, exerciţiul libertăţii mă doare, îmi consumă sucul muşchilor, îmi fură electricitatea sinapselor, mă goleşte de magneziul voinţei. Atunci mă întorc la tine şi îţi arunc sfoara slăbiciunii mele: sunt a ta, obiectul tău însufleţit, totemul care te duce mereu dincolo. Şi pentru asta aştept să mă împodobeşti şi să mă adori, aşa cum adoră oamenii vechi un zeu de lut, să mă faci altar colorat şi parfumat în templul zilelor tale.  More

Marte, de la zeul fără chip la seducătorul erou

Trăim pe umeri mitologici, chiar dacă tehnologia, advertisingul, literatura şi cinematografia ne umplu spaţiile cu un fabulos modern, adeseori reinventînd fabulosul vechi.

De exemplu, suntem în luna martie, numită după Marte, zeul roman. Este o dublă ironie în faptul că românii numesc a treia lună a anului “martie”, dar mai trebuie spus şi că regimul simbolic al zeului Marte este activ doar în spaţiul occidental, temperat continental. Asia musonică se exprimă cu proprii ei zei.

Prima ironie este că înainte de a fi fost zeul războiului, înainte chiar de a fi fost tatăl gemenilor Romulus şi Remus în legenda întemeierii Romei, cultivată în perioada primului Regat al Romei (753 -509 BC), Marte a fost un zeu fără chip şi fără poveşti, cu funcţii practice şi cu o mecanică de invocare aemănătoare cu cea aplicată obiectelor magice utilizate în ritualuri: alături de Venus zeiţa fertilităţii grădinilor şi de Saturn, zeul agriculturii, el aducea ploaia, proteja recoltele şi animalele. În Roma timpurie, Marte şi Venus erau astfel de zei agricoli utilitari, fără chip, fără personalitate şi este puţin probabil să fi trăit o poveste pasională de amor, cum se va întîmpla mai tîrziu. More

Răspunsul meu la concursul “Obiecte şi îndeletniciri…”

Încep cu sfîrşitul:

Credeţi că este lipsit de semnificaţie că în 2012 Oscarul este cîştigat de un film alb negru şi mut? Nu este tot o modalitate de a recupera sensul privirii, al gesurilor, al tăcerii, al sincerităţii alb-negru, într-o eră a zgomotului informatic şi al absurdului?

Una dintre marile deosebiri dintre prezent şi trecut este modul în care muncim şi în care ne folosim mîinile.  Cît de mare mai este astăzi miza mîinilor noastre?

More

Mă îndrăgostesc, dar plec

Tu îmi vorbeşti, te înfoiezi pe măsură ce eu îţi par copilaroasă, accesibilă şi comestibilă. Roz.

Eu te încurajez cu o cochetărie, cu puţină fierbinţeală în obraji, cu privirea viitorului abandon, cu isteţimea ca un condiment cu măsură, ca să nu îţi ard gustul puterii.

Tu îmi vorbeşti şi te înfoiezi, în timp ce eu te adulmec cu amigdala mea primara, corpul tău îmi miroase diferit bucată cu bucată, îţi cotrobăi ochii. Nu sufletul îl caut, el este inorogul veşnic alb. Nu ştii că nu ai cum sa îl ucizi? Poţi doar sa îl surghiuneşti, să ţi-l faci captiv printre vertebre, să-l împotmoleşti printre intestine, să îl năpăstuieşti în călcîi.

În ochi îţi caut jocul ielelor, nu de suflet mă tem, ci de ele. Mă urc pe pleoapele tale, mă agăţ de gene, stau pe gura prăpastiei şi tremur în adîncul lor. More

RĂSPUNSURI concurs “Obiecte şi îndeletniciri antropologice în viaţa noastră”

Răspunsul nr. 1, Diana Sîrghi

Îi mulţumesc Dianei pentru introducere: “Minunată idee, mă bucur tare că există astfel de concursuri, adevărate șezători online între prieteni ai gusturilor și aromelor, ai imaginilor și gândurilor.”

Intră în concurs cu următoarele imagini, în ordinea precizată, urmate de “un text-cimilitură, care să dea o cheie alăturării (poate neașteptate) a acestor imagini”.


More

CONCURS. Obiecte şi îndeletniciri antropologice în viaţa noastră

Intrigaţi ori derutaţi de noua dezordine spirituală, morală, amoroasă

socială şi politică prin care trece omenirea dar şi societatea românească, o parte dintre noi încearcă să recupereze vechile modele: o nostalgie după timpurile şi oamenii care ne par acum mai împliniţi, mai aşezaţi, trăind mai plini de rost şi înţelegînd mai bine sensul vieţii:

More