Lucian-Boia-Mit-constiinta-nationala

Cărti din Cărturești. Doi. Miturile fondatoare ale românilor

Lucian Boia ne oferă un anti-manual care demontează toate miturile fondatoare ale poporului român, scutură galeria de personaje istorice cu pendateria unui profesionist, demonstrează contradicțiile și mistificarile pe care logica imaginarului le permite, căci ea este logica fantasticului.

De ce am avea nevoie de orice altceva decît de “adevărul istoric”? (acesta se dovedește mai mereu o funcție a contextului politic, social și cultural).
De ce construiesc cărturarii, istoricii și oamenii politici mituri și contra-mituri?

Că am fi daci puri, ba suntem doar romani, iată că suntem totuși geto-daci (caz în care geografia originii este mai mare decît teritoriul Daciei), ba suntem inventatorii  acestei entități politice care este statul național (prin Unirea realizată de Mihai Viteazul), ori avem primii printre popoare acest element de identitate care este conștiința națională, uite chiar că noi am aprins flacăra Revoluției Franceze prin răscoala lui Horea, dar iată că suntem și o națiune sacrificată de fatalitatea istorică, turcii fără rezistența noastră ar fi cucerit Occidentul, știe toată lumea că suntem ospitalieri, suntem poate leneși, dar inteligenți și poeți, dar mai ales suntem primii creștini ai Europei, și doar noi puteam fi, deoarece suntem singurii care credeau într-un singur zeu, Zamolxes (era în fapt sclavul lui Pitagora).

Daca ai deja cultură istorică și ești un patriot activ nu unul latent, cum este tatăl meu care citește acum discursurile lui “Brătianu cel Bătrîn”, cartea te va perturba.

More

Lipscani-interbelic

Gînduri de pe trotuar

Îmi plac piețele aglomerate, bulevardele cu flux uman,  statistica mulțimilor produce întotdeauna deviații interesante.

Într-o zi, pe un drum banal prin downtown.

O adolescentă plînge ascultînd muzică în căști, plînge și rîde.

În preajma tribunalului surprind iarăși asupra faptului o doamnă coafată, pășind elegant în pantofi cu toc și blană lungă, exact ca pe străzile New-York-ului, niciodată privindu-mă în ochi. Doar străinii bine îmbrăcați privesc în ochii orișicui, agenda lor are și foi volante.

Încetinesc să ascult o conversație, cineva are norocul de fi needucat, fapt care devine argument al apărării într-un proces de fraudă.

Hmm, tînăra mamă purtîndu-și maimuțește bebelușul,  îi murmură neîncetat, se oprește în fața unei vitrine și-i citește literă cu literă, deget cu deget, REDUCERI.  Bebelușul are chip de nevorbitor, dar mama știe că numărul de cuvinte la care este expus în primii ani viață îi influențează dezvoltarea. Tocmai am citit pe site-ul Economist că se naște o nouă aristocrație meritocratică în America: copiii celor bogați moștenesc nu doar bani, moștenesc brain: un copil dintr-o familie privilegiată este expus în primii 4 ani de viață la 32 milioane de cuvinte în plus față de un copil dintr-o familie din middle sau lower class. Asta înseamnă nu doar că vorbesc mai mult cu ei, înseamnă și că vorbesc despre teme mai largi și mai potente intelectual decît “cine-i puișorul meu iubit?”.

Întotdeauna cei care ies de pe ușa principală a magazinului cred că au prioritate și se lovesc de mine, mergînd pe flux, cu dispreț sau nedumerire.  Numai eu aplic pe trotuar regulile de circulație rutieră?

Un puști conduce cu capul în vînt o legiune de emoții cu un trandafir roșu, purtat ca un steag. Nu știe încă, dar la vîrsta aceea, toți trandafirii înțeapă. Ca răspuns, va dezvolta o inteligență emoțională sau va deveni misogin.

Am o slăbiciune pentru ruinele cetății, sus, în fosta sală a tronului e liniște și-un singur stîlp, e piatră veche cum îmi place mie, e forță. E un loc bun de confesiuni.

Dedesubt, în galeria cu arcade, teatral iluminată, trebuie să mergi singur, să-ți măsori puterile cu duhul ei rece.

Mie nu-mi mai spune nimeni tu, sunt o doamnă consacrată. Vara trecută încă mai eram tu, din iarna asta, cu cele două riduri inamovibile, am căpătat o expresie nouă. Îmbătrînesc. De altfel, de vreo doi ani, s-a schimbat și eșantionul celor care mă observă pe stradă.  Pentru unii nu exist, pentru alții sunt încă o posibilitate. Numai lolitele au audiență universală.

În metrou o mamă marginală are doi copii frumoși, dar felul în care îi privește nu e mîndria primitivă “copiii mei sunt frumoși”, e altceva. Se așează între ei și, ah, are dinții din față sparți, probabil într-o bătaie, dar copiii aceștia au scîntei în priviri și vorbesc curat. Sunt absorbită ca într-un tablou în care pictorul a investit mesaje secrete.  Sunt copii fără tablete, așa că se joacă cu numerele. Pentru puștoaică, tot ce a trecut de 10 este un  haos cu numere cărora nu le înțelege raporturile de mărime, dar joacă cît poate ea de isteț jocul cu mize peste puterile ei. Mă amuz, se amuză și ei, dar brusc primesc o lovitură amețitoare: mama marginală, cu dinții sparți, îi explică băiatului ei de 10 ani în cuvinte și o topică sofisticate: probabilitatea de a ghici numărul este prea mică dacă folosești o scală mare ca cea de la 1 la 500, trebuie să reduci scala, altfel ne plictisim.

Nu e acesta rolul aparențelor, să înșele așteptările?

Cu ciocolată,

Gianina

Miros-de-roscata-amara

Cărți din Cărturești. Unu. Miros de roșcată amară

Nu am luat deloc în serios porcăriile amoroase din povestirile scandaloase ale lui Dan Alexe.
Le consider mai degrabă fantezii de-a naibii, evadări din absurdul cotidian, năzdrăvăniile unui copil neînțeles.
Vă recomand să nu le dați mare atenție, ca să nu cădeți pradă pudorii rănite, dar trebuie să vă avertizez totuși, nu-s povestiri pentru fete prea cuminți. Nu-i o carte să va inunde cu lacrimi și idealuri romantice, să vă umple de senzația iluzorie că trăiți, doar pentru că, iată, simțiți profund.
Eu una caut ideile mai mult decît emoțiile, suntem deja abuzați emoțional de mass-media, fapt care ne scurtcircuitează sentimentele.

E o carte incomodă și nu știi coada cărui prădător ascuns înlăuntrul vostru o poate călca. Veți întîlni personaje dintr-un bestiar uman nemaiauzit, bărbatul povestitor este chiar el, în punctele lui joase, o bestie care stîrnește un dezgust milos.

Dacă, avertizați, o veți citi, vă sugerez să reflectați la jocul psihologic dintre personaje, care este mult mai interesant. Cît despre scriitură și talent, nu-i abilitatea mea să le evaluez, dar vă garantez că n-aveți cum să vă plictisiți, totul e.. ‘așa și pe dincolo’.

Din 33 de povestiri, majoritatea sunt lucrături de finețe psihologică, despre contextele, detaliile și momentele precise în care se rup cuplurile. Și în asta constă scandalosul de care ne avertizează subtitlul de pe copertă.
Bărbatul acesta (o fi sau n-o fi, în ce măsură o fi chiar autorul, nu-i treaba noastră) atacă femei la cozi, în cafenele, doar exemplare din afara zonei de mainstream feminin, sparge relații și provoacă iubirea cu jocuri intelectuale, așteptînd să nimerească bine, dar pregatit oricînd de eșec.

Bărbatul povestitor are atîta experiență a eșecului, încît îl poate anticipa și îl poate provoca atunci cînd i se urăște lui de bine.
De fapt, are atîta experiență încît poate anticipa defectele unei persoane și eșecul relației la simpla observare a unor gesturi și detalii.

Ca atunci cînd știi de la bun început că, dacă el/ea îți face observație de la prima întîlnire că vorbești prea tare, deși aveați o masă retrasă și nimeni împrejur, ar trebui să știi, nu-i de mers mai departe.
Dar cu toata expertiza lui, alege prost ori, mai corect, sfîrșește întotdeauna prost, pentru că el invariabil face aceeași greșeală:

atacă femeile în nucleul lor, crezînd că cele inteligente au nucleul altundeva sau altcumva.

Dar de unde îi vine succesul? Așa cum spune una dintre cele agățate, el pare de o naivitate controlată, ademenitoare, care pică exotic pe inteligența, erudiția și poveștile lui aiuritoare, dar în fapt este un naiv incompetent, agresiv, laș.
Povestirile sunt un fel de consume (supă concentrată de  oase) despre relații sortite eșecului: de cele mai multe ori nici unul dintre cei doi nu greșește sau nu are dreptate, pur și simplu frenezia amoroasă nu-i competentă în atenuarea perpetuă a incongruenței personalităților. Iar particularitățile și imperfecțiunile celuilalt, în loc să devină mirodeniile relației, devin absurde și insuportabile granițe ale ei.

Să vedeți….

Unu. Pretinde umor de la femei, ca să justifice grosolăniile cu care le diminuează . De ce are nevoie un bărbat să diminueaze femeia pe care o dorește și de care este îndrăgostit?

Doi. E laș în majoritatea situațiilor critice, odată pentru că bărbatul inteligent refuză să cedeze în fața bărbatului îndrăgostit, altădată pentru că nu e îndrăgostit destul, ori pentru că este mai comod.

Trei. Nu suportă sinceritatea totală, și-i dau dreptate, ea limitează libertatea de a fi și spațiul de joc, dar nu o suportă pentru că, ce să vezi, îl atacă în nucleu, așa cum bădărăniile lui atacă femeia în nucleu. Un trade off ar fi: renunță la umorul agresiv, renunț la sinceritatea totală.

Și asta nu-i totul, să citiți povestea în care relația se rupe de la ritualul decojitului de ouă.

Miros-de-roscata-amara-extras

Nici asta nu e tot. Iată, Am o frază preferată, este genială și savuroasă:

să știi că eu am ‘un mecanism de supraviețuire afectivă superb’.  Te avertizează că este un mare ticălos, un simpatic vulnerabil și agresiv. Femeie, ești suficient de inteligentă pentru mine? E una dintre cele mai perfide și inteligente replici de agățat.

E o carte cu șabada, nimic mai mult.
……………………………………………………………………………………………………………………………….

Am ales din Cărturești 3 cărți de autori români, pentru că vedeți, ca și în cinematografie, avem și în literatură nume noi, multe nume noi.  Ce or avea ei de spus?

carturesti-si-ciocolata
Miros de roșcată amară. Autorul, Dan Alexe, este un personaj controversat, trăiește în Belgia dar agită cu abilitate peste 1 milion de citititori ai blogului său. A trăit în zonele de război din Balcani, Caucaz, Afganistan, are premii, colaborări faimoase, expert în limbi exotice.

Cum să uiți o femeie. Autorul, Dan Lungu este un bonom povestitor, sociolog la Universitatea din Iași, mai cunoscut pentru romanul  devenit fiml, Sunt o babă comunistă.

Istorie și mit în conștiința românească Lucian Boia este un analist istoric  care scrie istorii ale românilor și României, alternative, descifrate și demistificate, scrie revigorant, într-un limbaj actual, eliberat de șabloane oficiale.

În librăriile Cărturești găsiți 3 dintre brandurile mele de ciocolată: Mulu și Conscious (ciocolată crudă fără zahăr) și SeedBean (ciocolată neagră din cacao de origine pură, Rep. Dominicană).

Cu ciocolată,

Gianina

evanghelia lui marcu

Iisus, revoluționar mistic naționalist

Citesc Zealot scrisă de Reza Aslan, o carte de istorie despre Iisus ca actor politic și religios. La mijlocul cărții am găsit încă o posibilă dovadă că metafora este o tehnică creativă cu funcții sociale și culturale. În acest caz, o metaforă puternică devine nucleul unei religii.

Pentru cei care nu au citit articolașul anterior, eu cred că metafora este o ‘mutatie genetica’ a limbajului și a gîndirii, în consecință, a culturii și a conștiinței.

Astfel, mitologiile, religiile, cultura și chiar știința (vezi fizica modernă) sunt sisteme structurate de metafore care răspund concret și contextual istoric unor anume nevoi psihologice, culturale și politice.

Inițial, metafora trebuie să fi avut funcții adaptative, era integrată și absorbită în realitate, fără fiorul estetic pe care îl conștientizăm noi astăzi. Oamenii trăiau metaforic literalmente și cotidian, de fiecare dată cînd inventau un cuvînt nou, cînd descriau un sentiment nou, cînd explicau un fenomen social complex, cînd inventau legi noi.

La mijlocul cărții descopăr contextul politic și cultural care a fertilizat o metaforă puternică, cea a învierii,  erezie a vechii religii iudaice, dar și sămînță a uneia noi, creștinismul.

Intenția lui Jesus din Nazareth nu va fi fost întemeierea unei religii noi,  ci restaurarea unui regim politic și religios consacrat de cărțile sfinte, regatul lui David. Or David nu era un rege oarecare, ci unul care stătea la dreapta lui Dumnezeu cel unic. David era un rege validat și investit de însuși Dumnezeu, iar noul mesia trebuia să dovedească aceeași conexiune directă cu Dumnezeu. Nici un alt mesia, dintre zecile care se autoproclamaseră ajunseseră crucificați de romani, niciunul nu mai dovedise că face parte din această galerie de arhetipuri umane, a unor oameni atinși de Dumnezeu ,care vor conduce Israelul în numele lui Dumnezeu. Va dovedi inovînd un nou discurs mistic.

Jesus era un țăran sărac galilean, care nu vorbea ebraica, limba Legilor lui Moise,  ci aramaica, limba populară a celor needucați, născut într-o era populată de numeroși profeți, mesia, magi, vindecători, vraci, magicieni.
Apogeul acestei tradiții îndelungate  pare să fi fost Ioan Botezătorul,  un personaj mistic extrem de influent și educat, provenit dintr-o familie de preoți aristocrați, care practica purificarea prin botez , poate chiar iertarea păcatelor, înaintea lui Iisus însuși.

Jesus trebuie să-i fi fost cel mai bun discipol, de la el să fi învățat Legile lui Moise (Torah), profețiile, tehnicile oratorice și, după moartea acestuia, să fi fost urmat de adepții lui Ioan Botezătorul.

Spre deosebire de toți ceilalți autoproclamați mesia sau luptători de guerillă (zealoți) care au fost cu toții crucificați de romani, Jesus a fost inteligent și creativ, nu doar zelos, a avut talent politic și oratoric,  un magnetism și o mare forță psihică. Dar Jesus avea în plus și un sentiment mistic foarte puternic despre sine: el era chiar acel mesia atins de Dumnezeu, profețit și așteptat.

Avea însă o misiune imposibilă, să elibereze Israelul de o dublă pacoste: cucerirea romană și clasa de preoți aristocrați aserviți imperiului.  Jesus dorea să înfăptuiască mai mult de atît, dorea în plus să răstoarne ordinea socială și să schimbe felul în care regele (marele preot) și administrația Templului (guvernul)  aveau să servească poporul.  Și a înțeles că are nevoie de o strategie nouă.

Iată elementele cheie ale campaniei lui Jesus:

- Și-a ales un nucleu de 12 apostoli, număr simbolic pentru cele 12 triburi întemeietoare ale regatului lui Israel. Împreună constituiau o unitate operativă, cei 12 apostoli erau ca 12 miniștri cărora le promisese 12 tronuri ale celor 12 triburi. Jesus construise deja un nou plan politic.

- Puterea religioasă, politică, administrativă, legislativă și juridică a Israelului era concentrată în aceeși instituție: Templul din Ierusalim, orașul sfînt. Să fii om politic însemna să fii preot, să fii om religios. Așa că Jesus avea să fie exemplarul suprem al unei galerii de oameni religioși și politici, dar cum să demonstreze că el este cel profețit? Înfăptuind miracole, vindecări și purificări, fără a cere bani ca un profesionist. Miracolele nu erau un scop în sine, Jesus le folosea doar ca să dovedească că el este cel atins de Dumenzeu, erau doar instrumente prin care își construia faima. De fapt, Jesus își ținea discursul politic sub forma faimoaselor parabole, greu de înțeles de către mulțimea needucată. Mesajul său politic era adresat aristocrației religioase care conducea Templul.

- Conștient de pericolul de a fi capturat și crucificat de romani, Jesus nu a declarat niciodată în timpul celor 3 ani de campanie că el este mesia, ci a reinterpretat o expresie folosită din Cartea lui Daniel: Jesus era nu mesia, ci Fiul Omului, fapt care avea rolul de  a amorți vigilența romanilor, dar și de a impresiona și persuada preoții Templului. Căci aceștia știau că Fiul Omului, reinstaurînd Regatul lui Dumnezeu (Kingdom of God), era un Rege.

- S-a folosit de mase, cucerindu-le cu miracole și cu mesaje simple:  cei săraci cu duhul vor fi fericiți și îndestulați, împărăția lui Dumnezeu va fi a lor. Erau mesaje revoluționare, dar Jesus nu îi instiga pe cei săraci la revoluție și luptă, el miza doar pe fascinația universală a poporului față de investitura sa divină. Autorizat de această fascinație unanimă, Jesus urma să-și revendice funcția în fața consiliului Templului, care nu putea ignora profețiile sfinte.

- Și-a regizat intrarea în Ierusalim după un tipar recunoscut de mulțime ca autentic, pe măgar, întocmai ca Solomon cînd s-a înfățișat pentru încoronare.

- A dărîmat tarabele comercianților și ale monetăriilor găzduite în centrul Templului. Deși pare un gest de sfidare a autorităților, nu avea nimic de cîștigat dacă îi provoca pe propriul teritoriu. Cred că  era mai degrabă o manevră spectaculoasă de promovare (toată lumea ar fi auzit de mesia care contestă ritualurile Templului, sugerînd că toți ar trebui să aibă acces liber la Dumnezeu, nu plătind taxe și cumpărînd animale de jertfă).  Jesus spera la un succes răsunător de public, spera să cucerească întreaga mulțime venită din toate colțurile lumii la marea sărbătoare religioasă și, cu această autoritate, să impresioneze consiliul Templului.

- Cred că a fost mai degrabă viclean decît sfidător, a jucat întotdeauna cartea modestiei și a umilinței, pentru a-i convinge pe liderii Templului de autoritatea sa divină. Odată impresionați, aceștia i-ar fi oferit funcția supremă de lider al Tempului, iar Jesus abia atunci ar fi urmat să-și înfăptuiască revoluția politică promisă săracilor.

Iată, la jumătatea cărții apare clar portretul lui Jesus din Nazareth ca lider politic cu un discurs mesianic și naționalist, extrem de specicific timpurilor. Evangheliile exploatează doar caracterul religios și mesianic al lui Jesus, ignorînd deliberat faptul că în acele timpuri, discursul religios era singurul mod de ascensiune politică a unui lider popular, care nu aparținea aristocrației. Conform legilor sfinte, regele era un personaj religios și mistic. Să fii politician însemna să fii un lider religios.

Povestea se sfîrșește crunt și radical, nu doar cu Jesus crucificat, dar, în urmatorii 30 de ani de la moartea sa, cu exterminarea a 30,000 de evrei și distrugerea propriu-zisă  a întregii cetăți a Ierusalimului. Imperiul roman obosise să tot încerce supunerea și asimilarea acestui colț lume, așa că l-a exterminat.

Puținii evrei supraviețuitori se găsesc în fața unei realități golită de toate simbolurile naționale: fără templu, fără rege, fără mesia, fără profeți, fără luptători naționaliști, fără pămînt, fără case. Doar cu credința în suflet că ei sunt poporul ales al unui Dumnezeu unic. Și cu un ansamblu de legende despre învierea lui Iisus Christos. Magicul și misterul supraviețuise.

Autorul spune că acesta este momentul în care rabinii au renunțat la interpretările naționaliste și au început să practice un iudaism transcendental, eliberat de responsabilitățile politice.

Tot acum, unul dintre evreii supraviețuitori pogromului roman, Ioan Marcu, stabilit la Roma, scrie prima evanghelie în limba greacă, limba clasei privilegiaților din întregul Imperiu Roman. Adresată nu doar evreilor din diaspora, adresată întregului Imperiu Roman (noul stăpîn absolut al Pămîntului Sfînt), prima evanghelie este o culegere reinterpretată a profețiilor vechi, a legendelor și a doctrinei lui Paul,  care au circulat primii 70 de ani de după moartea lui Jesus.

Ce este aceasta evanghelie? Este un mod creativ de salvare a spiritului național evreu, în esența lui, religios. Ca și rabinii însă,  Marc scrie o poveste eliberată de orice revendicări teritoriale și pretenții naționaliste, o poveste în care funcția metaforică a limbajului și a gîndirii este considerată fapt istoric, realitate. Realismul magic (misticismul), atît de specific iudeilor, recidivează și mai puternic:

metafora invierii din morți este nucleul întregii cărți și a creștinsimului.

Noua religie ascunde în miezul său, înfășurat într-o metaforă, sufletul mesianic național evreu.

Cartea continuă cu demonstrația lentă a felului în care Jesus, un mistic revoluționar naționalist a fost transformat în semi-zeu, împotriva vechilor Legi ale lui Moise, fapt posibil numai datorită fuziunii culturale: mitologiile greacă și romană făceau posibilă iubirea dintre zei și muritori, dînd naștere semi-zeilor.

NOTĂ: la acest moment am avansat cu lectura și am descoperit detalii interesante despre procesul de zeificare a lui Jesus și de creare teologică a creștinismului, proces la care Paul a avut un rol covîrșitor.
Prima evanghelie nu mai pare atît de inovatoare, știind că de fapt marele creator al teologiei creștine este Paul.

Cu ciocolată,

Gianina

 

dancing-cocoa-beans

“Dansînd pe boabe de cacao”, poezia sclavilor

Capriciul flamboaiant al vreunui proprietar de plantație trebuie să fi creat această tehnică inutilă de lustruire a boabelor de cacao, în Trinidad.
culoarea-fascinanta-a-boabelor-de-cacao
Numai pe această insulă este documentată și se practică încă, pe plantațiile private, procedeul ca un vers de poezie, “dansînd boabele de cacao”.
Dintre toate tehnicile de pregătire a boabelor pînă la forma brută de vînzare, această frămîntare cu tălpile goale este cea mai ușoară. Mai ales dacă, cum mărturisește astăzi un mic proprietar, îți încurajezi tălpile cu rom și muzică.
dancing-cocoa-beans

More

Cu soarele in par

Roxana, cea care cu ghimbir şi scorţişoară iubește

Pe la ora ceaiului englezesc, în septembrie, dacă te aşezi pe o rază de soare, deşi aerul în jur zburătăceşte fiori răcoroşi, reuşeşti să te îmbujorezi, să te umpli de căldură, să te îmblânzeşti, indiferent ce lecţii au vrut noaptea, dimineaţa şi oamenii să îţi dea.

Cu soarele in par

Dintre toate, Mulu îmi pare ciocolata cea mai tomnatică: culoarea arămie, textura ei capricioasă, sensibilă la temperatură, care trece din blîndeţea voluptuoasă în încăpăţînarea lutului, gustul complex dulceag amărui şi aroma adîncă de pădure umedă.                  Ciocolata-cruda-Mulu-Amarui-de-Ciocolata                      

Ciocolata Mulu, toamna şi lutul sunt femei! A nu se trata cu neglijenţă. More

Ombar, ciocolata ca un Achile spiritual, un Don Juan nutriţionist, un Robin Hood urban

Ombar, noua ciocolată din portofoliu. Cum să vorbesc despre Ombar? După 2 săptămîni de consum zilnic, îl percep ca pe un Achile curajos, viril şi impetuos, care la ceas de seară rosteşte mantre spirituale. Cei care practică yoga sau sunt familiari cu spiritualitatea orientală cunosc mantra „om”, sunetul primordial. Om-bar este astfel o ciocolată ca un element esenţial cu care încep şi se sfîrşesc ritualurile noastre cotidiene. More