Ciocolata nu-i ca ardeiul gras

Oricît de sănătos, simpatic, gustos, un ardei gras nu reuşeşte de unul singur să construiască o poveste. Va trezi însă o poftă, poate chiar o nostalgie, doar dacă îl vom aşeza într-o reţetă, preparată cîndva, undeva, de cineva drag: simţiţi mirosul dulce aromat şi gustul recomfortant al ardeiului umplut cu carne, stropit cu smîntînă, gătit ca nimeni alta, de bunica? Dacă îl aşezăm şi în povestea cu turcii şi grecii cuceritori, care au mîncat alături în Constantinopolul devenit Istanbul, abia atunci ardeiul gras umplut devin element cultural. Dar nu ardeiul gol, prin el însuşi. Iar dacă vrem să scotocim mai mult după sensuri, observăm că fiecare popor are în reţetarul său specific mîncăruri cu carne tocată (ce-o fi însemnînd asta ?), dar atunci chiar uităm de ardei şi cădem cu discuţia în antropologia culinară.
Este un exemplu în care povestea este mai captivantă decît însăşi natura: ardeiul gras umplut are mister, ardeiul simplu este golaș.

Prin comparaţie, ciocolata pricinuieşte mai mult decît o schiţă antropologică. Ea construieşte un tratat de mistică culinară.
 

Nu a fost niciodată un simplu aliment ori ingredient. Bobul de cacao este printre cele mai complexe seminţe ale naturii, cu peste 300 de compuşi chimici, mulţi încă fără nume. Puterile ei magice nu aveau nume pe atunci, antioxindaţii, aminoacizii, dopamina, magneziul nu se inventaseră.

Au început, cu siguranţă, prin a fi adunate din pădurile virgine mixte (arbori de cacao, mango, banani) şi mestecate prudent de om şi animale. Nu-ţi trebuie mai mult de 10 boabe să simţi, mai mult de 20 de boabe să zbori, să visezi, să devii. Nu antioxidanţii, cuvînt aşa de tînăr, dar acuitatea imediată a minţii şi vigoarea viscerală sunt cele care au tranformat boabele de cacao din alimente în obiecte culturale.

Xocolatl” a fost inventată pentru că bobul de cacao, cu puterile lui mistice (inexplicabile) acum 3000 de ani, ascunse de zei în sufletul lui amar, trebuia ritualizat, trebuia înţeles şi stăpînit.

Xocolatl, „apa amară”, „apa de cacao” era o băutură sofisticată, diferită de ciocolata noastră caldă. Cremoasă, densă, amestecată cu mirodenii, Xocolatl a intrat în registrul divin. De la acel nivel, Xocolatl devine afrodisiacă, elixir al războinicilor de guerrillă, protocol politic, monedă de schimb. Devine altceva decît „ceva bun”,  de fapt, la începuturi, ciocolata nu era atît de plăcută palatului gustativ, plăcerea a fost învăţaţă ca un reflex condiţionat, de dragul puterilor sale magice. Xocolatl devine non-aliment.

Bobul de cacao şi xocolatl au intrat pe drept în familia celor miraculoase: mirodenii şi plante medicinale. Explicabil, dar pe nedrept, au ieşit treptat din regimul acesta odată cu Revoluţia Industrială, cînd ciocolata s-a democratizat şi a devenit bun comun, cu funcţii noi: pentru clasa epuizată şi pauperă, ciocolata lichidă din anii 1850-1900 ţinea de foame, cum ţinea berea loc de prînz în Germania medievală. Era în mod binevenit şi un bun tonic al spiritului.

Astăzi ciocolata îsi recuperează treptat regimul fabulos şi este pe cale sa fie reinventată într-un gadget adaptat cultural timpurilor noastre. Funcţiile ei vor redeveni cele de acum 2000 de ani, roluri noi vor apărea şi poate vom scăpa treptat de modelel de consum industriale bazate pe dependenţă şi cantitate. Ciocolata adevărată este o mirodenie care poate fi consumată zilnic în porţii mici. 

 

You must be logged in to post a comment.