Marte, de la zeul fără chip la seducătorul erou

Trăim pe umeri mitologici, chiar dacă tehnologia, advertisingul, literatura şi cinematografia ne umplu spaţiile cu un fabulos modern, adeseori reinventînd fabulosul vechi.

De exemplu, suntem în luna martie, numită după Marte, zeul roman. Este o dublă ironie în faptul că românii numesc a treia lună a anului “martie”, dar mai trebuie spus şi că regimul simbolic al zeului Marte este activ doar în spaţiul occidental, temperat continental. Asia musonică se exprimă cu proprii ei zei.

Prima ironie este că înainte de a fi fost zeul războiului, înainte chiar de a fi fost tatăl gemenilor Romulus şi Remus în legenda întemeierii Romei, cultivată în perioada primului Regat al Romei (753 -509 BC), Marte a fost un zeu fără chip şi fără poveşti, cu funcţii practice şi cu o mecanică de invocare aemănătoare cu cea aplicată obiectelor magice utilizate în ritualuri: alături de Venus zeiţa fertilităţii grădinilor şi de Saturn, zeul agriculturii, el aducea ploaia, proteja recoltele şi animalele. În Roma timpurie, Marte şi Venus erau astfel de zei agricoli utilitari, fără chip, fără personalitate şi este puţin probabil să fi trăit o poveste pasională de amor, cum se va întîmpla mai tîrziu.

Cînd însă Roma iese din propria cetate şi întîlneşte cultura etruscă pe valea Toscanei ori cultura elenă în Campania (S-V Italiei),  zeii romani se umanizează, partenonul devine un teatru baroc de poveşti, intrigi şi caractere, abia atunci fabulosul colectiv roman se organizează în mitologii.

Mai tîrziu, după ce Roma a devenit imperială, romanii fiind mai mult legionari decît cetăţeni, mîndri că sunt descendenţi prin Romulus din zeul Marte, l-au luat cu ei în ţările barbare, să le fie protector şi însoţitor. Aşa a devenit Marte zeul războiului, egalul lui Ares, zeul grec. Marte a fost mult timp simultan zeul agricol paşnic, zeul vieţii şi al morţii, al naturii care renaşte şi rodeste, zeul ciclurilor vieţii, dar şi zeul legiunilor romane, pentru care războiul era o datorie şi o onoare, o muncă în slujba Romei mitologice. Poate aşa se explică de ce simbolul astrologic al lui Marte este un cerc din care ţîşneşte o săgeată.

El capătă apoi şarmul unui bărbat pasional care se abadonează farmecelor lui Venus, zeiţa erosului, iar Cupidon, năzdravanul iubirilor, este fiul lor.  Va fi idealizat în Renaştere şi va deveni un etalon al bărbatului complet: Napoleon însuşi, marele general, împărat şi un faimos amant, se va întruchipa în Marte.  Este un  bărbat care ştie să se abandoneze în braţele amantei, care îşi acceptă copii ilegitimi, care luptă cu eroism pentru o cauză nobilă şi care aduce pacea atunci cînd ea este posibilă. El este un războinic erou, nu un mercenar impulsiv şi abuziv. Şi întotdeauna un bărbat frumos, aşa cum a fost frumosul definit în fiecare epocă.

A doua ironie este că geto-dacii celebrau începutul noului an în luna martie. Mărţişorul (care se numea altfel atunci) era un talisman de noroc şi prosperitate, simbol al soarelui. Însă şi cuceritorii romani începeau un an nou tot în martie. Era luna în care debutau campaniile agricole şi militare, iar toate deciziile se luau în Cîmpul lui Marte (Campus Martius), spaţiul cu rol de agora romană. Nu ştiu cum numeau această lună traco-dacii, dar cert este că daco-romanii au sfîrşit prin a numi-o martie.

Avatarurile lui Marte sunt spectaculoase şi vă propun să îl vedeţi la propriu reprezentat în arte,  de-a lungul timpului. Veţi vedea cum chipul şi constituţia sa va reprezenta idealurile de bărbat al fiecărei epoci, dar întotdeauna Marte va fi un războinic tandru.

 

 



 


Oare cum ar arăta astăzi Marte?

You must be logged in to post a comment.