Pe când jaguarul ronţăia boabe de cacao

Arborele de cacao este sensibil. Şi asta îl face ecologic. Nu poate rodi decat dacă se hrăneşte din luxurianta pătură de frunze căzute din bananieri, palmieri ori, înainte de domesticirea intensivă, din frunzele arborilor sălbatici şi înalţi de coral, la umbra cărora se şi păzeşte de soarele îndrăzneţ, pentru a se îmbăia într-o lumină şi o căldură filtrate şi îmblanzite. Arborele de cacao nu creşte şi nu rodeşte decat în compania altor arbori, iar dependenţa aceasta îl face un arbore social, care intră în relaţii cu membrii altor specii, spre deosebire de o specie solitară, cum este să spunem graul, capabil sa crească în monocultură sub arşiţa soarelui. Devine ecologic, pentru că o plantaţie de cacao este un habitat aproape sălbatic şi dens de arbori diferiţi,  iar aceşti arbori împreună păstrează calitatea solului şi a aerului.

Este un arbore generos care reuşeşte să rodească de mai multe ori pe an şi să îşi păstreze frunzele veşnic verzi. Pesemne că dozele abuzive de antioxidanţi pe care le produce îi asigură această permanenţă verde şi o rodnicie continuă vreme de 15 ani.

Generozitatea îl costă însă şi o sensibilitate crescută la boli.

Curajos şi chiar caraghios ca un Don Quijote, produce nişte fructe imense, cat un pepene galben lunguieţ pe care şi le propteşte uneori pe trunchi, alteori pe crengile mature, crescute însă timp de 5 în libertate totală, fără a fi împovărate de greutatea vreunui fruct.

Pulpa fructului proaspăt copt de cacao trebuie să fi fost mancată ocazional de amerindieni, dar ea a fost mai apreciată după fermentare, în forma lichiorului de cacao.

Însă în vremuri antice, cand Americile nici cu gandul nu existau pentru occidentali sau orientali, fructele cădeau din abundenţă pe jos, fermentau şi se descompuneau, lăsand luminii boabele de cacao. Există posibilitatea ca oamenii să fi gustat din proprie iniţiativă boabele uscate de cacao, găsite pe jos, printre frunze din foame ori curiozitate. Nu cred să le fi plăcut în vreun fel, căci boabele crude de cacao sunt nici frumoase nici gustoase, ci extrem de amare.

Ceva trebuie sa îi fi făcut să aibă încredere în gustul amar, o convingere puternică, aproape religioasă, că aceste boabe îşi merită preţul gustului amar. Din această convingere, sau dintr-un gest de imitaţie trebuie să fi fost vechii indigeni perseverenţi cu boabele neprietenoase, pană au descoperit xocolatl (măcinand boabele, pudra de cacao era amestecată cu apă, vanilie, chili, alge de apă dulce şi alte plante ritualice, amestecul gras şi bogat era bătut şi filtrat pană la consistenţa seducătoare a mierii).

Ipoteza mea, pe care încă nu o pot dovedi, este că ei şi-au însuşit boabele de cacao doar imitand ceea ce unul dintre animalele lor venerate făcea instinctiv: ronţăia boabe de cacao sălbatice. Animalele totem ale vechilor amerindieni nu seamănă deloc cu cele de companie din zilele noastre. Acele animale erau pentru ei mesageri ai lumii invizibile, erau magice şi sfinte, cum mai este şi astăzi elefantul ori vaca în India asiatică.

Jaguarul  mi-a atras atenţia pentru că are o simbolistică bogată în toate culturile amerindiene ( aztecă, mayasă, olmecă) şi pentru că, într-o frumoasă coincidenţă, este singura pisică mare (Panthera) care trăieşte în exact acelaşi areal geografic ca şi arborele de cacao (tot bazinul Amazonului, între tropice şi ecuator).

Jaguarul era apărătorul căpeteniilor regale şi cel care facilita comunicarea între morţi şi vii, iar aztecii aveau chiar o clasă de războinici de elită care se numeau Cavalerii Jaguar.

Ipoteza mea pare imposibil de dovedit, mai ales că astăzi, jaguarul este o specie exclusiv carnivoră şi nimeni nu pare să-l fi văzut ronţăind un snack din boabe de cacao, între mese. Ceea ce nu demonstrează totuşi că nu ar fi făcut-o niciodată.

Pentru că pudra crudă de cacao (nu există dovezi că amerindienii prăjeau boabele de cacao), chili cayenne şi algele albastre de apă dulce sunt ingredientele originale folosite în prepararea băuturilor de xocolatl, îţi propun să îndrăzneşti şi tu cele două sortimente autentice:

Inimă de jaguar/Healthy Heart

Aventuros pe interior/Chili Hot

 

1 comment

  1. Pingback: Ciocolata crudă este adevărata xocolatl | Amărui de ciocolată

You must be logged in to post a comment.