RĂSPUNSURI concurs “Obiecte şi îndeletniciri antropologice în viaţa noastră”

Răspunsul nr. 1, Diana Sîrghi

Îi mulţumesc Dianei pentru introducere: “Minunată idee, mă bucur tare că există astfel de concursuri, adevărate șezători online între prieteni ai gusturilor și aromelor, ai imaginilor și gândurilor.”

Intră în concurs cu următoarele imagini, în ordinea precizată, urmate de “un text-cimilitură, care să dea o cheie alăturării (poate neașteptate) a acestor imagini”.


   

 

                                         

Baloane de săpun – lavandă-n carusel,

Clipe de ciocolată în taior Chanel…

Răspunsul nr. 2, Sandu Maria

Am găsit pe siteul tău acest concurs şi trebuie să spun ca, într-adevar, este o provocare.
Să mă prezint. Numele meu este Maria Sandu şi am 22 de ani. Consider că fiecare om trebuie să-ţi constituie o filosofie proprie cu privire la unele aspecte ale vieţii, şi, deşi spre ruşinea mea multe astfel de idei îmi lipsesc, îmi place să admir frumosul. Trăim într-o lume în care el este adesea trivial, tuşele subtile au devenit dureros de evidente. Este adevărat, trebuie să ai profesori buni care saă te înveţe. Eu am avut noroc, am avut bunicuţe “adoptive” care mi-au încîntat privirile cu lucruri superbe, pe care le aveau moştenite de la mamele şi bunicile lor, şi mai mult de atît, au încercat să mă facă să înţeleg cît de anevoios era procesul creării unor astfel de minuni. Copil fiind, citem cărţi gotice, legate manual cu piele frumos decorată, mă jucam cu fîşii de dantelă, despre care mai tîrziu am aflat că o lucratoare experimentată făcea 2-3 cm într-o săptămînă. Acum sunt destul de mare şi îmi este clar că cele 2 mîini stîngi ale mele nu mă ajută, însă mintea este vie şi chiar dacă astfel de obiecte sunt imposibil de găsit, ştiu să apreciez. Ador ca în spaţiul meu intim să mă înconjor de lucruri frumoase. Mi se pare că mă liniştesc şi mă fac mai blîndă. Atunci cînd ieşi pe uşă, realitatea te acaparează, însă îi poţi face faţă dacă ai mintea şi sufletul deschise.
Poveşti aş mai avea şi încă multe, însă nu vreau să mă întind mai mult decît îmi este plapuma şi să plictisesc. O să ataşez cîteva poze, în care toate obiectele sunt fie făcute manual în totalitate sau parţial (în cazul lustrei şi al cărţilor). Imaginile sunt surpinse de mine, însă din păcate nu sunt chiar cele la care mă refer în text.

 

  

 

Răspunsul nr. 3, Ionela Tatu

Mă înscriu și eu în acest concurs minunat și îndrăznesc să încadrez în categoria obiectelor permanente care trăiesc prin gesturile simple ale oamenilor și o licoare care naște pasiuni, desfată sufletul, înfierbântă mintea și trupul – vinul roșu.

Privind la urmele istoriei s-a constatat prezența vinului în viața oamenilor încă din timpuri străvechi. Se presupune că primul vin a fost produs în Mesopotamia acum aproape 5000 de ani. Toate popoarele Antichității au cunoscut această licoare, zona mediteraneană fiind privilegiată datorită climatului și solului său. Romanii sunt cei care au răspândit secretele viticulturii în Europa iar mai apoi, europenii, prin exploatări și colonizări succesive, l-au dus mai departe în America, Australia sau Africa de Sud. Nu insist asupra acestei părți dar m-am simțit datoare să va dau câteva repere cronologice, în calitate de iubitor al vinului!

Nu mă pricep foarte bine la soiuri, de regulă las domnii să aleagă vinul potrivit. Ca amator apreciez totuși câteva semne distinctive ale vinului roșu: să fie sec, intens, de culoare rubinie, să aibă o aromă olfactivă de strugure și un buchet complet echilibrat. Nu-mi plac vinurile agresive care atacă imediat papilele gustative, le apreciez pe cele aromate care degajă gustul lent și persistă într-un mod agreabil, care te invită să le descoperi secretele parfumate.

Pentru mine un vin bun este cel care se armonizează perfect cu simțul gustativ. Este un vin senzual, elegant și delicat, care te poate însoți la o cină romantică într-un restaurant cochet, la o conversație ușoară cu prietenii într-un bar de vinuri ascultând Edith Piaf sau acasă, în fotoliu, pe fundal de chansons d’amour, cu arome volatile ale unei lumânări calde, alături de un platou cu brânzeturi franțuzești.

Ritualul servirii vinului este important. Felul în care acesta este prezentat, modul în care se degustă și apoi aprobarea de a fi turnat în pahare grațioase cu picior înalt se fac într-un mod distins și elegant. Orice abatere de la acest ritual este o insultă adusă băuturii.

Dincolo de armonia perfectă ce o are cu gastronomia, vinul conține antioxidanți și are o influență benefică asupra organismului uman. Mai nou s-a demonstrat că anumite substanțe din vinul roșu pot combate și acumulările de grăsimi din organism. Deci este bun pentru femei și nu doar atunci când îl beau bărbații! Mai pot fi enumerate și alte remedii ale sale, însă sigur le cunoașteți.

Vinul roșu mă face să visez la Nisa, la brânzeturi cu textură tartinabilă, la ciocolată crudă, la scorțișoară, la miresme de lavandă, la terine de foie gras, la o delicaterie ospitalieră din colțul unei străzi înguste, la atmosfera intimă a unui separeu de restaurant, la briza mării în timpul unei cine răcoroase. Vinul roșu trezește romantismul din mine, naște pasiuni voluptoase și iubiri ludice.

Nu am atașat acestui comentariu nicio poză pentru că las pe fiecare să își imagineze combinația perfectă de ambient în care să se bucure de vin, ciocolată și săpunuri naturale.

Cu cele mai parfumate gânduri,
Ionela

 

 

Răspunsul nr. 4, Diana Bolojan

Dragă Gianina,

Eu cred că ai făcut concursul ăsta gîndindu-te la mine şi la îndeletnicirea mea frumoasă. Aşa e, din ce în ce mai multă lume fuge în trecut după obiecte, idei, tradiţii, credinţe, meşteşuguri pentru a le readuce şi reintegra într-o lume modernă care pare să fi uitat chintesenţa.

Ideea concursului este minunata, mi-a redat bucuria căutării şi descoperirii unor poveşti atît de aproape de sufletul meu: crearea parfumurilor după metode străvechi pierdute în negura timpului.

Cred că parfumul este unul dintre cele mai “antropologice” obiecte care le utilizam şi astăzi. A străbătut istoria odată cu omul, artefactele şi mărturiile scrise situîndu-l în timpurile incerte ale nasterii umanităţii, acolo unde graniţa dintre mit şi realitate devine fragilă. 

Parfumului i s-a atribuit mereu conceptul de “sacru” – datorat în principal caracterului său preţios, rar, misterios şi senzual.

Găsim însemnări care atestă folosirea aromatelor în Grecia Antica, , Roma Antica, Egiptul Antic, Mesopotamia, Iudeea, Extremul Orient, Asia Mică.

Grecii credeau că prezenţa zeităţilor le era revelată prin miresmele parfumurilor sublime şi că substanţele parfumate sunt de origine divină. Se spune că Afrodita ar fi creat primul parfum: cu o picatură din sîngele ei şi un sărut al fiului ei, a dat trandafirului aroma şi strălucirea de astăzi. Pe lîngă faptele illustrate de legende, parfumul avea şi o funcţie purificatoare, simbolică, prezentă de la naştere pînă la moarte. Înainte de naştere, pentru a alunga spiritele rele se împrăştia prin casă un amestec de răşini şi gudroane vegetale. La nuntă, pe capul căsătoriţilor se aşeza o coroană de mirt şi zambile ca simbol al amanţilor fericiţi. În cazul morţii, defunctul era spălat, uns cu uleiuri parfumate, îmbrăcat şi apoi învelit cu o pînză parfumată.

Principalele materii aromatice folosite în antichitate erau: smirna, tămîia, myrth, mentă, benzoina. Arabii gustau parfumurile ca pe nişte plăceri senzuale crezînd că parfumurile îi încîntă pe oameni şi dincolo de moarte.

În Roma antica, parfumierii produceau trei tipuri de parfumuri:

  • unguente solide cu un singur produs dizolvat în grăsime (astăzi, Les Essences d’Amelie (http://www.breslo.ro/Shop/esenteleameliei) găzduiesc o gamă de produse care respectă în mare parte reţeta de pe vremea romanilor: parfumurile solide în bază de ceara de soia şi ulei de jojoba)

 

 


 

 

 

  •  Unguente lichide ca amestec de mirodenii şi flori cu răşini şi cu un ulei (din nou Les Essences d’Amelie oferă un parfum de puls realizat din uleiuri aromate preţioase macerate în ulei de jojoba)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • pudre parfumate realizate din materii prime uscate: iris, maghiran, costus, styrax.

Mai tîrziu, prin intermediul arabilor a pătruns în Europa alchimia şi tehnica distilării. Apar primele ingrediente parfumate şi distilarea cu alcool. Se înlocuieşte uleiul cu alcoolul, este perfecţionat alambicul, dar parfumurile cu excipient alcoholic de dezvoltă lent. Scrierile spun că primul parfum pe bază alcoolica a fost cel al reginei Ungariei, creat în 1370, din flori de rozmarin: Eau de la Reine de Hongrie. Se spune că Elisebeta a Ungariei s-a folosit de subtilul miros al parfumului pentru a-l seduce pe regele Poloniei cu care s-a şi căsătorit.

Începînd cu secolele XIV, în Franţa, parfumurile au devenit expresia opulenţei şi a fastului ajungînd să fie folosite excesiv. Erau parfumaţi chiar şi cîinii şi papagalii. Parfumurile ţineau loc de igienă, fiind folosite pentru a ascunde mizeria şi a învinge mirosurile neplăcute.

Ar mai fi multe de povestit, aş putea scrie pagini întregi, dar mă opresc aici. Mai jos vă las să vă delectaţi privirile cu parfumuri minunate de atunci şi acum.

Si ultimele dar nu cele din urma:

Aşadar, parfumurile Les Essences d’Amelie sunt obiecte “antropologice” deoarece:

  • Sunt folosite metode stravechi de preparare care dateaza de la începutul timpurilor.

  • Sunt preparate manual, cu atenţie, pasiune şi suflet.

  • Se folosesc ingrediente aromatice dintre cele mai pure din toate colţurile lumii: America, India, Thailanda, Indonezia, etc.

Sper să vă placă mica mea incursiune parfumată. Recitirea istoriei şi întîmplărilor a echivalat cu o meditaţie parfumată, purtîndu-mă în timpuri străvechi şi curti regale…

 

You must be logged in to post a comment.