Edward_Curtis indieni adunati la potlatch

“Să ne omorîm bogățiile” ca să cîștigăm onoare. Astăzi îi spunem “imagine”

Onoarea s-a pierdut, am cîștigat însă obsesia pentru imagine, o onoare vopsită cel mai adesea, așa încît, avem cel puțin savoarea de a ne trezi cu așteptările înșelate.

Dar iată ce făceau pentru onoare niște oameni vechi, nu cu sabia se sfîrtecau, nici cu pistoalele se duelau.

Oamenii sunt mai degrabă non-logici și iraționali în acțiunile care le justifică sentimentele, valorile, principiile.

Iată onoarea, strălucitor de absentă astăzi, onoarea are o istorie îndelungă, veți descoperi mai jos legătura între onoare, acţiunile non-logice în care îl angajează ea pe om și…daruri.

Ce este potlatch-ul? O acţiune non-logica de distrugere a bogăţiilor pentru a produce onoare şi prestigiu, dar şi pentru a absorbi reziduurile emoţionale şi conflictuale ale comunităţilor.

Potlatch era la triburile de indieni din America de Nord-Vest (regăsit şi în Polinezia) un festival de iarnă antagonic, paroxistic şi total care tranzacţiona persoane, bunuri spirituale, averi, valori, credinţe, poziţii sociale şi al cărui scop asumat era „să ne omorîm bogăţiile”. Cum se omoară bogăţia? Prin dăruire, distrugere, consum.

Distrugerea demonstrativă a bunurilor era o luptă cu caracter sportiv de putere şi performanţă, o olimpiadă în care cîştigătorul nu primea trofee, ci onoare. Nu se premiau abilităţile de acumulare, ci disponibilitatea de a te elibera de posesiuni.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mecanica schimburilor de valori şi bunuri a avut în mare 4 forme pînă acum în istoria omenirii.

1. Potlatch-ul, un festival paroxistic de consum, schimb de daruri şi distrugere competitivă a bunurilor.

2. Schimbul obligatoriu de daruri, un sistem cultural şi comercial complex care ritualizează generozitatea, mascînd circulaţia bunurilor cu dobîndă, circulaţia a persoanelor dar şi un sistem de drept arhaic, care regla relaţiile sociale. Se contopeşte cu potlach-ul dar există şi independent de acesta.

3.Comerţul bazat pe moneda de schimb materială şi contractul între indivizi (pietre şi metale preţioase, grîne, seminţe, animale, cupru, nichel, fier şi hîrtie sub forma biletelor de depozit, garanţie, răscumpărare, dobîndă şi credit(acestea din urmă au înflorit în timpul Cruciadelor).

4. Banking-ul modern dezvoltat pe baza tehnologiilor de comunicare şi computing, un sistem care exploatează banii digitali. Fără corporalitate, eterici, banii digitali alunecă în formule de creştere şi descreştere sensibile la acţiunile non-logice ale pieţelor. Banii sunt funcţii digitale care produc deopotrivă realităţi virtuale şi reale.

Ce este potlatch-ul? O acţiune non-logica de distrugere a bogăţiilor pentru a produce onoare şi prestigiu, dar şi pentru a absorbi reziduurile emoţionale şi conflictuale ale comunităţilor.

Potlatch era la triburile de indieni din America de Nord-Vest (regăsit şi în Polinezia) un festival de iarnă antagonic, paroxistic şi total care tranzacţiona persoane, bunuri spirituale, averi, valori, credinţe, poziţii sociale şi al cărui scop asumat era „să ne omorîm bogăţiile”. Cum se omoară bogăţia? Prin dăruire, distrugere, consum.

Distrugerea demonstrativă a bunurilor era o luptă cu caracter sportiv de putere şi performanţă, o olimpiadă în care cîştigătorul nu primea trofee, ci onoare. Nu se premiau abilităţile de acumulare, ci disponibilitatea de a te elibera de posesiuni.

Practic, peste iarnă, triburile chefuiesc, tranzacţionează femei (va trebui lămurit şi aspectul acesta de neînţeles astăzi), funcţii şi bunuri cu dobîndă (îţi dăruiesc această pătură sacră pentru ca tu să îmi înapoiezi două anul viitor), îşi distrug ostentativ, la propriu, avuţiile (le consumă, le dăruiesc, le ard, le rup, le înneacă).

Cel care are mai mult de dăruit, de distrus şi de „omorît” se încarcă cu atît mai multă onoare şi prestigiu social, cu cît cel învins este mai umilit. Învinsul nu-şi pierde doar onoarea şi prestigiul, dar chiar poziţia socială, şi în cel mai rău caz, însăşi libertatea. Blazonul, simbolul tribal încărcat cu onoarea strămoşilor şi al membrilor clanului, se păstrează sau se pierde.

Doar şefii au dreptul la acest lux al risipei demonstrative, supreme. Însă bunurile pe care le distrug nu sunt doar proprietăţi personale, ci se apelează la bunurile supuşilor. Nu şi le însuşesc cu forţa sau în numele autorităţii de feudă, ca în Evul Mediu, dar exercită presiuni şi tehnici manipulative asupra comunităţii.

Discursurile lor sunt în fapt politice, căci ei luptă pentru păstrarea puterii, a prestigiului, a blazonului şi a libertăţii personale. Nu există miză mai mare, în consecinţă talentul oratoric este vital:

„Căci acest potlatch nu va fi în numele meu. Va fi în numele vostru şi voi veţi deveni faimoşi printre triburi cînd se va spune că vă oferiţi proprietatea pentru un potlatch”.

Dar ce era rău în acumularea de bogăţii? Nu este absurdă sau iraţională această întrecere de distrugere a bogătiilor întregului tău trib? Merită onoarea şi prestigiul unui şef un astfel de sacrificiu ritualic care îi sărăceşte pe toţi membrii comunităţii?

„Facem totul pentru onoare. Orice altceva este bogăţie şi etalare a deşărtăciunii” declara membrul unui trib polinezian.

Acelaşi lucru îl făceau însă şi senatorii romani, cînd îşi plăteau onoarea cheltuind sume exorbitante pentru sărbători, pomeni şi banchete oferite cetăţenilor romani. Onoarea nu este un bun inamovibil, ea nu este o calitate intrinsecă a persoanei, ci trebuie demonstrată ritualic, periodic. Prin daruri și risipă.

Un anume trib avea această metaforă uluitoare, a „ucide bogăţia”, ori nu înseamnă că bogăția și toate bunurile ei erau “vii”? Să le ucizi ritualic însemna să le sacrifici, să le oferi ca ofrande unor spirite, mai precis, spiritelor strămoşești ale clanului.

De acolo vine onoarea şi prestigiul, de la strămoşi. De aceea şi invoca şeful de trib oamenilor săi faima care îi va aşeza în istorie, doar omorîndu-și bogăția vor deveni ei înșisi plini de onoare și spirit, și astfel, doar astfel vor deveni spiritele strămoşești ale urmaşilor lor.

Potlacthul devine astfel un război fără morți, dar distructiv, necesar pentru păstrarea memoriei, a originii, a legăturii cu strămoşii, cu începuturile timpurilor. Este un exerciţiu de nemurire, un teatru cosmic.

Și mai semnificativ, darurile nu sunt obiecte obișnuite, ele sunt obiecte care se însuflețesc și de cîte ori accepți un dar, primești o parte din spiritul sau sufletul celui care ți-l oferă. Ori faptul acesta te angajează în datorii magice, trebuie să faci la rîndul tău un dar, altfel spiritul te va ucide, căci sufletul va dori întotdeauna să se întoarcă la origine. Nu te poți eschiva de la mecanica darurilor, nu prea poți refuza un dar, trebuie pur și simplu să devii această rotiță care ține spiritul și/sau sufletul lumii în mișcare.

Dar dacă decojim această risipă, absurdă şi non-logică (adică nu este logică, dar nici ilogică, este o acţiune care dă sens şi are semnificaţii puternice, chiar dacă acestea nu au logică) de justificările ei culturale, (jertfa adusă spiritelor strămoşilor, cîstigarea prestigiului, păstrarea onoarei şi a blazonului), observăm că ea îndeplineşte şi funcţii sistemice mai subtile.

Tensiunile (invidia, lăcomia, frustrarea, inegalitatea profundă între membrii comunităţii), se eliberează odată cu accesul egal al tuturor membrilor comunităţii la procesiunile de consum, dăruire, eliberare de proprietăşi şi distrugere. Toţi ne punem în joc toate bunurile, le pierdem, toţi oferim şi primim ceva în dar, legîndu-ne astfel prin datorii de onoare pînă la potlatch-ul viitor.
Să nu posezi nimic dar să te simţi integrat, să ai sentimenul lui „alături” şi „împreună”, trebuie să le fi oferit suficient comfort emoţional şi să fi fost un mecanism puternic de compensare a deprivării de bunuri şi a inegalităţii sociale.

Potlatch-ul este un rug care produce o egalitate reală temporară (toţi pierdem tot) dar şi o egalitate simbolică între membrii comunităţii, printr-o generozitate ritualizată, care îi hrăneşte pe toţi la propriu, dar care îi şi spală de toate posesiunile acumulate.
Accesarea unui sentiment religios de maiestuozitate şi de integrare în univers, de grandoare şi comuniune cu spiritele strămoşilor. Să-ți omori bogăţiile împreună cu toţi membrii tribului tău, într-o confruntare periculoasă şi orgiastică cu celelalte triburi este un joc la scară universală, un spectacol de teatru jucat cu misterele vieţii şi ale mortii.
Apoi, potlatch-ul este şi o campanie electorală, un procedeu dereînnoire a candidaturii la putere. Alegerile nu sunt democratice, dar au o regulă imparţială, sportivă de numire a cîştigătorului. Inamovibilitatea funcţiilor este o stare de fapt.
O sumedenie de proceduri juridice şi comerciale au loc pe timpul acestui festival complet: căsătorii, judecăţi, tranzacţii, vînzări şi schimburi de mărfuri.

Sursa de inspiraţie: Eseu despre dar, forme de schimb în societăţile arhaice, Marcel Mauss, 1923-1924

Cu ciocolată,

Gianina

 

You must be logged in to post a comment.