• Menakao-100-ciocolata-neagra-origine-pura-Madagascar-online
  • Portret barbat Betsimisaraka

Menakao 100%, absolut de ciocolată

19 lei TVA 9% inclus

Menakao, ciocolată neagră 100%, cu cacao din Madagascar, 75 gr

Ingrediente: 100% boabe de cacao. Poate conțtine urme de nuci, lapte, ouă, gluten și alune. 440Kcal/tabletă.

 

Stoc epuizat

Au mai rămas cîteva bucăți în stoc care se dau în pachetul Ciocolată de topit!

Nu, nu este o “ciocolată de menaj”, deși o poți folosi să prepari un mousse excepțional de ciocolată neagră, ori o lava cake perfectă! Însă, o poți gusta curajoasă, direct din ambalaj.

Este masculină, robustă, puțin acid-citrică, dar poate fi și blîndă, în anumite condiții. Blîndețea este o trăsătură comună tuturor tabletelor Menakao, ceea nu înseamnă că sunt “slabe”, adică mai puțin intense. Înseamnă că gustul de bază, cel de cacao, este profund fără să fie strident.

Aceasta este totuși o tabletă cu note amare. Dar nu-i atît de simplu. Amarul este trecător, este un val care crește, atacă, se retrage, îți dai seama că ai fost mai speriată decît trebuia, fiorul cu care îți umple palatul îți va plăcea.

Aroma floral-fructată este ascunsă la umbra arămie și pișcătoare. Marea surpriză este că amarul este curat, sincer și rapid, urmat apoi de o briză plăcută. Eu o iubesc, dar nu-i o tabletă pe care o degust zilnic.

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care scrie un comentariu “Menakao 100%, absolut de ciocolată”