Cu soarele in par

Roxana, cea care cu ghimbir şi scorţişoară iubește

Pe la ora ceaiului englezesc, în septembrie, dacă te aşezi pe o rază de soare, deşi aerul în jur zburătăceşte fiori răcoroşi, reuşeşti să te îmbujorezi, să te umpli de căldură, să te îmblânzeşti, indiferent ce lecţii au vrut noaptea, dimineaţa şi oamenii să îţi dea.

Cu soarele in par

Dintre toate, Mulu îmi pare ciocolata cea mai tomnatică: culoarea arămie, textura ei capricioasă, sensibilă la temperatură, care trece din blîndeţea voluptuoasă în încăpăţînarea lutului, gustul complex dulceag amărui şi aroma adîncă de pădure umedă.                  Ciocolata-cruda-Mulu-Amarui-de-Ciocolata                      

Ciocolata Mulu, toamna şi lutul sunt femei! A nu se trata cu neglijenţă.

Pe străduţe cu Mulu întrupată în toamnă, descoperi case şi oameni, gînduri ascunse, biciclete şi ferestre, auzi cum îsi torc oamenii sentimentele .

auzi cum torc oamenii

                                                             I-am spus că eu iubesc aşa:
Iubeste-ma Ca amarui de ciocolata

                                                           mi-a răspuns că ea iubeşte astfel:

Cu ghimbir si scortisoara

La soare, pe soclul unei statui, deasupra parcării subterane de la Universitate. Este un spaţiu confuz care „s-a făcut piaţă” pentru că trebuia să fie ceva, dar nu ştie deocamdată cum îl cheamă. Oamenii încearcă să îl locuiască, să îl îmblânzească, bătrânii hrănesc porumbeii, tinerii filmează trecătorii, trecătorii se aşează pe prispele de lemn care maschează gurile de aerisire ale parcării, străinii se prefac că înteleg frumuseţea lui stîngace. Spaţiul este deocamdată un kitch. Vă imaginaţi însă arcul acesta de cerc acoperit cu o podea imensă de sticlă protejînd ruinele roşiatice ale vechii biserici cu mormintele ei bătrîne? Da, sub parcarea cea nouă, stau oasele celor vechi. Dar aşa a trăit si Roma, strat după strat, pulbere pe pulbere, pragmatism pe pragmatism.

nu inteleg, dar vreau, imi place

Un turist din Istanbul a vrut să ştie ce scrie pe cartonaşul nostru, nu a înteles mare lucru, dar a fost de acord să „manifesteze” cu noi. Un prea fericit beutor afterhours a insistat să fie isteţ şi ironic. Altul, care era prea detaşat mental de lume, a încercat schema clasică: cît este ceasul. Din depărtare, un tînăr sub 30 de ani ne-a filmat. Ca şi noi, căuta sensuri. În rest, oamenii văd şi tac, îşi muşcă cu dinţii curiozitatea şi trec mai departe. Sociabilitatea noastră în spaţiul public este firavă, indusă sau dubioasă…

Ar fi  fost tămăduitoare, brutăriţă, jurnalistă…

tamaduitoare, brutarita, jurnalista

Tămăduitoarea era o femeie puternică, misterioasă, temută, căutată, trăind la marginea societăţii în medieval. O alchimistă a ierburilor şi prafurilor, a cuvintelor legate şi dezlegate, moştenitoarea unor învăţături transmise de pe vremurile cînd oamenii abia inventau cuvintele. Nu-i puţin lucru, de aceea tămaduitoarele au fost acuzate de vrăjitorie (care era o altă profesie). A fost periculos să fii tămăduitoare după 1200, pentru că demonstrai prin leacurile tale că există un alt mister al lumii, altul decît taina oficială. 

Brutăria a avut din antichitate pînă în medievalul tîrziu un important rol politic, social şi cultural. De aceea, draga mea Roxana, nu puteai fi decît brutăriţa familie tale. Proprietarii de brutării au fost bărbaţi, în medieval ai fi putut vinde pîine la tîrguri, cu un pret fix, dacă pîinea ta respecta standardele (de greutate şi calitate). Dar brutarul era un personajul urban cu prestigiu, bani şi orgoliu, cu reţete secrete, adesea controlat politic în Roma imperială, care îşi hrănea poporul cu „pîine şi circ”.

Gustind-Mulu

Ce profesii puteau avea femeile în timpurile trecute? În preistoric, ca în civilizaţia Minoana, puteai fi o preoteasă liberă, în Roma doar o vestală virgină captivă, ori o bună soţie. Ca măicuţă, puteai fi şi ţesătoreasa, croitoreasă, pictoriţă. În haine civile, puteai fi hangiţă, curtezană, negustoreasă, florăreasă, vînzătoare la piaţa de peşte (acestea sunt primele femei care s-au revoltat şi au aprins focul Revoluţiei Franceze, flămînde, cu braţele lor puternice, cu mirosul de peşte în păr, cu sufletul obosit şi îndirjit ai fi intrat în istorie), scriitoare, cîntăreaţă de operă, dansatoare de cabaret, barmaniţă, actriţă, apoi sufragetă, muncitoare la fabrică, săpunăreasă, spălătoreasă, învăţătoare, menajeră. Dacă te-ai fi născut aristocrată, ai fi putut studia matematicile şi fizicile, deşi nimeni nu şi-ar fi recunoscut munca pînă la Marie Curie. În sfîrşit, ți s-ar fi acordat dreptul să faci sport după 1900, să votezi, să obţii licente de zbor, să fii medic şi avocat,  să predai la Universitate. Să fii model, designer, fashion icon, vedetă de televizor. 

Dar tu ai fi vrut să fii jurnalista pe teme sociale. Adică să investighezi, să descoperi, să demontezi şi demonstrezi disfuncţiile societăţii, locurile şi modurile în care oamenii sunt angrenaţi în mecanisme care le deviază viaţa şi sensul. Jurnalismul social este extrem de emoţional.

Aşa arată o iubitoare de amărui de ciocolată.

25 septembrie 2013, Bucuresti, Roxana, 29 ani.

 

 

You must be logged in to post a comment.