batrinul-care-citea

Vînătorul flămînd a dispărut. A apărut cel care omoară urși cu momeli de ciocolată

“Un vînător trebuie să fie întotdeauna puțin flămînd, pentru că foamea ascute simțurile”, ne spune Bătrînul care citea romane de dragoste (Luis Sepulveda).

Nu și cei care vînează urși în America, în sezonul legal. Ei sunt cei care vînd carnea și blana ursului din pădure, ceea ce impune eficiență.

2 ursoaice și puii lor, undeva într-o sălbăticie din America, tocmai au murit intoxicați cu ciocolată, multă ciocolată. Vînătorii comerciali folosesc ciocolată ca momeală, urșii blegi se lăcomesc și intră în comă: insuficiență respiratorie și cardiacă, indigestie, deshidratare și…stop.

Pentru a păstra populația de urși la limita care îi face o atracție, nu o primejdie tursitică, vînătoarea este legală în sezon, practica momelii este și ea legală.

Nu vreau să emit judecăți de valoare dintr-o perspectivă cronic ecologistă, nici de etică, mai ales că totul este legal, așa că voi face o observație de estetică:

vînătorul comercial este lipsit de masculinitatea și splendoarea arhetipului clasic:

vînătorul solitar, jucînd jocul vieții și al morții după legile animalelor, cel care amușinează, pîndește, transpiră, țintește, intră într-un dans al instictelor cu prada care îl vînează.
Așa, ca în Bătrînul care citea romane de dragoste, de Luis Sepulveda.

Acolo, Bătrînul acesta rătăcit de viață, cu suflet blînd, trăind în miezul pădurii amazoniene, vrea să învețe ce este iubirea, citind doar romane sfîșietoare în care dragostea doare.

Cît despre sărutat, cum zicea? „Cu patimă”. Cum naiba se făcea chestia asta?

Va învăța și dragostea, și durerea, de la o tigroaică care îl provoacă la o vînătoare ritualică.

Îndurerată de agonia tigrului ei, rănit dar nu ucis de-un mercenar străin, tigroaica se apropie de sat, ucigînd aleatoriu oameni, nu din răzbunare, ci din durere furioasă. Ucide în serie doar pentru a-l ademeni pe cel mai vrednic dintre ei, vrednic de a-i fi pradă și vînător.

Frumoasă și inteligentă, tigroaica cere o moarte demnă pentru tigrul ei, o moarte de om înfăptuită, apoi își regizează propria moarte, din dragoste, vînîndu-și ucigașul într-un dans pînă îi înmoaie măduva moale a oaselor cu frică. Bătrînul vînător trebuie să-și cîștige privilegiul de a o ucide.

Zveltă şi sprintenă, era un animal mîndru, splendid, o capodoperă a cărei negrăită frumuseţe nu putea fi nici măcar gîndită.

Bătrînul o mîngîie, uitând de durerea provocată de piciorul rănit, şi plînse ruşinat, simţindu-se nevrednic, înjosit şi nicidecum biruitor în această luptă.

Povestirea îți smulge emoție și tensiune, te înduioșează și-ți dă senzația că abia atunci descoperi și tu iubirea.

Cu ciocolată,

Gianina

 

 

You must be logged in to post a comment.